Ciclon extratropical

Cum se formează și cum evoluează

‍Cicloniiextratropicali se formează la latitudini medii, de obicei între 30° și 60° latitudine, unde aerul polar rece întâlnește aerul tropical cald la un front atmosferic. Acest proces de formare se numește ciclogeneză.

Acesta începe adesea ca un front staționar, o graniță între două mase de aer cu mișcare redusă sau inexistentă. O perturbare, de obicei din jet stream, face ca frontul să se îndoaie, creând un model ondulat. Pe măsură ce sistemul se intensifică, se formează un front rece și un front cald distincte.

Atunci când frontul rece, care se deplasează mai rapid, depășește frontul cald, aerul cald este forțat în aer într-un proces numit ocluzie. Aceasta marchează etapa de maturitate a ciclonului, când acesta este de obicei cel mai puternic. Fără gradientul de temperatură care să îl alimenteze, sistemul începe să se disipeze.

Ciclonii extratropicali vs. tropicali

‍Deșiambele sunt sisteme de joasă presiune cu vânturi rotative, diferențele lor fundamentale constau în sursa de energie și structura lor.

Ciclonii extratropicali au un nucleu rece, ceea ce înseamnă că aerul din centrul lor este mai rece decât mediul înconjurător. Energia lor provine din diferența de temperatură orizontală dintre masele de aer. Sunt mult mai mari decât ciclonii tropicali, iar vânturile lor cele mai puternice se găsesc de obicei la o înălțime mai mare în atmosferă. De asemenea, ele pot absorbi sau evolua din ciclonii tropicali în timpul tranziției extratropicale.

Ciclonii tropicali, cum ar fi uraganele, au un nucleu cald și își extrag energia din căldura eliberată de condensarea vaporilor de apă deasupra apelor calde ale oceanelor. Sunt mai mici și mai compacte, cu vânturile și precipitațiile cele mai intense concentrate în apropierea centrului și nu au fronturi atmosferice.

Rolul lor în sistemele de presiune și în circulația atmosferică globală

‍Cicloniiextratropicali sunt principalul exemplu de sistem de presiune scăzută la latitudini medii. Aerul ascendent și mai puțin dens din aceste sisteme duce la formarea norilor și a precipitațiilor. Pe o hartă meteorologică, centrul unui ciclon este marcat cu un "L" mare.

Datorită efectului Coriolis, vânturile se rotesc în spirală spre interior și în sensul invers acelor de ceasornic în emisfera nordică și în sensul acelor de ceasornic în emisfera sudică. Acestea sunt o componentă esențială a circulației atmosferice globale și un mecanism cheie al celulei Ferrel. Acționând ca niște motoare termice atmosferice gigantice, ele transferă căldură de la tropice spre poli și aer rece de la poli spre ecuator, contribuind la echilibrarea bilanțului termic global.

Ciclonii extratropicali și bombogeneza

A ciclon bombăsau bombogeneză, este un tip specific de ciclon extratropical care trece printr-o perioadă de consolidare rapidă și intensă. Acest fenomen este definit de o scădere semnificativă a presiunii atmosferice -cel puțin 24 de milibari (mb) în 24 de ore. Denumirea de "bombă" provine de la viteza explozivă a scăderii presiunii.

Ciclonii-bombă se formează adesea atunci când un curent puternic de jet oferă condițiile ideale pentru intensificarea rapidă. Acestea pot produce condiții meteorologice extrem de severe, inclusiv vânturi cu forța unui uragan, precipitații abundente (zăpadă sau ploaie) și inundații de coastă periculoase.

Impactul meteorologic și de mediu asociat

‍Cicloniiextratropicali sunt un motor principal al vremii la latitudini medii. Prezența fronturilor meteorologice înseamnă că aceste sisteme pot produce o varietate de condiții meteorologice, inclusiv ploi abundente, zăpadă, polei sau gheață. Ele pot genera, de asemenea, vânturi puternice și furtuni.

Impactul asupra mediului poate fi atât distructiv, cât și benefic. Vânturile puternice și ploile torențiale pot provoca pagube pe scară largă, întreruperi de curent și inundații. Cu toate acestea, ele sunt, de asemenea, esențiale pentru aducerea precipitațiilor în regiunile agricole și pentru refacerea rezervelor de apă dulce. În mediul marin, vânturile puternice pot declanșa uneori un proces de upwelling, prin care apa mai rece și mai bogată în nutrienți din adâncurile oceanului urcă la suprafață, susținând ecosistemele marine.